Despre afaceri

Elefantul si maimuta – Poveste cu Unicorn

A fost o dată (ca de altfel de mai multe ori) o pădure aproape magică în care animalele nu se mâncau reciproc decât la nivel de bârfe și șușanele. Chiar și așa, lucrurile în pădure mergeau relativ bine.

Aveau un director general, evident că Elefantul, un departament financiar condus de domnul Bursuc, o forță de vânzări gestionată cu dârzenie de domnul Lup, o doamnă Vulpe la marketing și promovare, Ursul era șeful administrativului și securității, Iepurașul se ocupa de relația cu clienții și la resurse umane… ei bine, la resurse umane făcuseră rost (prin relocare sau nu se știe de unde) de un Unicorn. Celelalte animale ale pădurii lucrau sub directa coordonare a celor menționate anterior.

Unii se potriveau perfect postului pentru care fuseseră angajați, alții se străduiau să facă față și evident că mai erau și unii nefericiți, care nu căutau altceva decât să plece în alte păduri în care auziseră că lucrurile mergeau cu totul altfel.

Într-o bună zi, Elefantul a convocat o ședință în care le-a comunicat tuturor viziunea lui: să devină atât de performanți  încât să cucerească piața Marelui Oraș, controlată în acest moment de Om. Rumoarea a arătat că nu erau pregătiți să facă așa ceva.

Era evident că trebuie să se perfecționeze ca să poată ajunge la nivelul dorit. Unicornul a venit cu propunerea dezvoltării animalelor pe domeniile pe care activează pentru a deveni mai umani. Iar Vulpea a propus să o cheme pe Maimuță ca fiind cea mai capabilă să imite omul și eventual să îi ajute și pe ceilalți să facă asta.

Maimuța s-a bucurat că poate fi utilă colectivului și a pus la cale un training în care să îi facă pe toți să se comporte ca niște oameni. Prima sesiune a stabilit că e cazul să vorbească despre comunicare. Să le arate animalelor cum fac oamenii când vorbesc între ei, cum se schimonosesc ca să transmită emoții și cum reușesc să se manipuleze reciproc. Pe urmă a decis să vorbească despre codul de îmbrăcăminte și tot ce mai presupune apariția omului în public.

A venit și rândul lucrului în echipă și Maimuța a vorbit despre beneficiile pe care le are un individ dacă lucrează în echipă. Cum se poate ascunde după ceilalți, cum poate trage chiului dând vina pe ceilalți, cum poate da altora de făcut ce ar fi trebuit să facă el și altele la fel de utile unui membru al echipei pădurii pentru a înțelege oamenii. A vorbit puțin și despre motivare și a decis că bananele sunt cel mai bun factor de motivare pentru om.

Dacă are banane destule, va putea face schimburi echitabile cu celelalte animale. La relația cu clienții a fost simplu, Iepurașul fiind foarte bun în a găsi scuze pertinente pentru tot ce nu mergea bine la nivelul firmei. La vânzări a avut de asemenea succes, Lupii fiind absolut delectați de metoda “nu lăsa victima să scape” sau de tehnica “baga-i pe gât ce vrei tu și convinge-l că e ce-și dorește el”.

Vulpea a fost de asemenea fericită să afle tehnicile de manipulare pe care ea le cam folosea deja. Iar Ursul a conchis că dacă ești dur nu mai comentează nimeni.

Trainingul a fost un adevărat succes, animalele au fost fericite că au atâtea elemente comune cu oamenii și că nu trebuie să se schimbe atât de tare pentru a deveni competitive pe piața oamenilor.

Doar Unicornul nu era fericit (deși Unicornii sunt fericiți de la natură, pentru că sunt Unicorni). A plecat de unul singur în Marele Oraș și a căutat oameni fericiți.

Nu a găsit mulți dar cei care erau cu adevărat fericiți nu semănau cu cei descriși de Maimuță în trainingul ei. Erau sinceri, loiali, nu manipulau pe nimeni,  lucrau cu alți oameni fericiți în echipe care erau la rândul lor fericite.

Își asumau responsabilitatea faptelor lor și făceau totul pentru a da mai departe mulțumirea pe care o aveau ei. Dar cel mai important I s-a părut Unicornului că oamenii ăștia fericiți nu voiau să cucerească Pădurea. Mai degrabă își doreau să o conserve așa cum era ea, fără să schimbe comportamentele animalelor.

Unicornul a întâlnit însă și lupi, vulpi, iepuri și bursuci în Marele Oraș. Nu erau cei din Pădurea lui dar semănau teribil cu ce lăsase acasă. Și se purtau în consecință, parcă făcuseră toți trainingul cu Maimuța. Nu erau fericiți. Nu erau chiar oameni deși la prima vedere semănau foarte tare cu oamenii.

S-a întors cu concluziile în Pădure și n-a fost deloc bine primit de celelalte animale. Deși au înțeles că Maimuța nu este cel mai potrivit trainer. Probabil că ar fi fost mai bine să aducă un Om care să le arate ce ar avea de făcut pentru a deveni mai umani.

Dar Oamenii care ar putea livra un asemenea training erau ocupați cu cei care ajunseseră deja în Marele Oraș și care, oameni fiind, aveau nevoie să devină mai umani.

De atunci, Unicornul s-a retras din organizația pădurii și apare numai din când în când alături de oamenii fericiți. Nici măcar nu știm dacă el le aduce fericirea sau dacă doar o semnalizează acolo unde o găsește.

Știu doar că e bine să ai un Unicorn în preajma ta, asta ar putea însemna că ești un om fericit.

De-a copilăria?

Astăzi sunt într-o dispoziție ucigașă, ca orice antreprenor idiot în zona datei de 25 ale lunii, dată la care statul român își cere drepturile în taxe, impozite și TVA.

N-ar fi o dramă dacă n-ar cere și pe ce n-am încasat încă dar na, așa e statul nostru fiscal. Și când sunt în dispoziții criminale citesc povești sau mă uit la desene animate. Din copilărie mi se trage. Taica Freud ar avea una alta de comentat. Da nu-l las pe el, comentez eu. Și dau pe primul post de desene animate pe TV.

Acolo un animal care seamana cu un ursuleț dar e mult mai hidos se bate (adică măcelărește) niște fetițe urâțele. Mă uit cât pot. Schimb canalul ca să nu ies cu toporul pe stradă și să fac la fel și eu. Dau peste alt desen animat, cu un samurai care taie tot ce apucă. Buni, răi, mi se pare că n-are milă de nimeni. Nu e bine.

Fumez o țigaretă să mă liniștesc puțin. Nu-mi iese. Mai încerc o dată și dau peste o morsă care are un diferend aproape armat cu un urs polar. Doamne câtă violență! E clar că nu desenele animate mă vor liniști. Renunț la televizor și mă duc spre cărțile mele de basme.

Îl iau pe Creangă. Deschid aleator și dau peste Capra cu trei iezi. Nu e rău. Îmi aminteam că mi-a plăcut basmul. Adică binele învinge. Da, învinge. Dar cu ce pierderi, oameni buni! Și cu cât sadism presărat în diversele faze ale poveștii.

Capetele iezilor însângerate la fereastră. Lupul ars de viu. O minune de poveste pentru copii. Se mai miră cineva că ăștia mici au coșmaruri?  Închid Creangă. Realizez ce copilărie ciudată am avut și iau o carte de basme din Maramureș. Că știu eu că la Săpânța e cimitirul vesel, deci o sa mă distrez.

Găsesc o poveste care se numește Avizuha. Ei bine, Creangă e mic copil la ce găsim în basmele din nord…Duhuri ale pădurii care fură copii și circulă sub formă de neguri, îi transformă în tot felul de alea alea, mi se pare că citesc un scenariu de film de groază pentru adulți sado-masochiști. Biiiineeee.Românii sunt sadici. Și violenți. Lasă că merg la frații Grimm. Merg.

Acolo pare că e mai puțin sânge pentru că dă mai puține detalii dar vă jur că nici frații ăștia nu țineau cu copiii. Hansel și Gretel se bucură de o doamnă în vârstă care gătește copii. Nu e cu sânge că îi coace sau îi fierbe. Il iau pe Hans. Christian Andersen. Citesc povestea cu lebedele și îmi vine să plâng. Apoi pe-aia cu sirena.

Ăsta n-o fi auzit de happy end??? Nu, e clar, copil fiind nu mă gândeam la tot felul de abstracțiuni și nici nu mi se păreau sadice poveștile. Dar starea mea este acum o combinată între furie, frustrare și tristețe.

Îmi amintesc de o carte a lui Tiberiu Utan. Isprăvile lui Ciopârțilă. O caut. O am. Hai că sigur mă distrez. Pe măsură ce citesc îmi dau seama că m-am acrit în vârstă pentru că îmi vine să-l caut pe Ciopârțilă ăsta și să-i dau o sfântă bătaie. Moamă ce copil rău. Și cartea e plină de idei pentru copiii care nu știu pe ce cale să o apuce. P

ăi după ce citești cartea asta este evident că vei încerca să pui în practică tot ce scrie pe acolo. Măcar o parte. Și doar un sfert din ce-i trece lui Ciopârțilă prin minte poate distruge două cartiere și ceva. Renunț. Îmi fac un ceai de tei. E cald și nu moare nimeni. Clar că nu eram pe treaba mea când eram foarte minor.

Dragi adulți, încercați să supravegheați lecturile copiilor voștri. Sunt pline de oribilități (pe care altfel încercăm să nu le plantăm în subconștientul lor da uite că se ocupă basmele de asta). Iar la capitolul: îi las la desene animate, mi-e teamă că nici cu asta nu veți fi mai norocoși.

Până și Tom și Jerry au chef de bătaie mai tot timpul (specii diferite deh, le-a lăsat natura să se fugărească non-stop). N-am soluții pentru voi. Probabil că sunt și cărți pentru copii care nu instigă la violență și în care nu moare nimeni.

Dacă vă pică vreuna în mână, spuneți-mi și mie cum se numesc. Dacă se poate până la următorul 25 ale lunii, că sigur o să fiu nervos și atunci.

Tipuri de șefi care există

Concluzia 1 – Nu există om perfect pe lume. Deci nu există nici șef perfect pe lume. Sunt șefi care pot crește și se pot dezvolta și șefi care vor rămâne ceea ce sunt acum toată viața lor.

Concluzia 2 – În armată se spunea (pe vremea când armata era obligatorie)  că o generație de veterani dă cu recruții de pământ iar generația bubuită se poartă frumos cu recruții, povestindu-le cât de greu le-a fost atunci când veteranii generației precedente au dat cu ei de pământ.

Recruții care ascultă poveștile vor da de pământ cu cei care îi urmează atunci când le va veni rândul să fie veterani. Și ciclul se reia. Se înlocuiește cuvântul ”veteran” cu ”șef”, ”recrut” cu ”subordonat” și ”armata” cu ”etapa de creștere a șefului” și se obține fix același lucru.

Concluzia 3 – În fiecare șef se ascund mai multe personalități. Sau feluri de șef. Una dominantă și două sau trei recesive. Nu este obligatoriu ca șeful să rămână așa cum este până la pensie. Se poate schimba (uneori și de-a lungul unei luni) pe măsură ce diverse tipuri de șef ies la iveală. Dacă are mai mult de patru tipuri de șef se numește schizofrenie și e boală psihică. Dar în 95% din cazuri sunt 3 sau 4 tipuri.

Concluzia 4 – Nicio echipă nu este fericită total cu șeful pe care îl are. Orice echipă își dorește un șef mai cumsecade sau mai deștept sau mai puternic. Uneori mai dur. Pe principiul caprei vecinului, șeful echipei celeilalte e mai ”nimerit” decât al nostru. Și ca în legile lui Murphy, cel mai bun șef este cel care nu ne mai este șef. Cineva din trecutul mai mult sau mai puțin apropiat.

Concluzia 5 – În umanitatea sa, șeful își să seama când face greșeli. După cele face. Și nu vorbește despre asta cu nimeni. Se chinuie însă noaptea, când stă de vorbă cu subconștientul său.  Pe măsură ce crește în rang, posibilitatea de a face greșeli mai mari crește și ea.  Vă dați seama ce nopți are un director general?

Vă mai dau concluzii pe măsură ce apar că nu am chef să inventez concluzii doar ca să umplu ecranul. Dar mi se pare foarte util și eficient ca voi, cititorii acestor rânduri, să-mi trimiteți sub formă de comentarii concluziile voastre.  Promit să le împărtășesc mai departe și să vă fac loc lângă mine în posteritate  ? .

Mai departe, voi încerca să denumesc  tipurile (uneori cu subtipurile) de șef pe care le-am identificat și să scriu o singură frază despre fiecare. Săptămâna viitoare să vă pot oferi chestionarul pe care fie să îl folosiți pentru uz personal (să vă autorecunoașteți, asta dacă răspundeți corect și obiectiv la chestionar) fie să îi recunoașteți pe șefii voștri sau, doar pentru cei inconștient de curajoși, să îl oferiți spre completare oamenilor din subordine (cum ar fi să zică despre voi).

Șeful expert – Știe cu ce ar trebui să se ocupe fiecare dintre subordonați și poate face de zece ori mai bine treaba fiecăruia dintre ei. Muncește mult și bine și deleagă puțin și prost.

Șeful bunicuță – este blând și atent cu subordonații. Nu vrea conflicte în echipă. Nu a certat niciodată pe nimeni, oricât de grav a greșit.

Șeful Darth Vader  – prezența lui sperie. Când îi vine să ”ucidă” un subordonat îl execută fără somație. Oamenii se tem de el deși sunt oarecum mândrii că pot lucra sub un asemenea șef.

Șeful ”lider de sindicat”  –  are nevoie de susținerea subordonaților dar îi apără în orice situație în fața oricui. Nu este un specialist în domeniu dar ține foarte bine spatele subordonaților.

Șeful isteric – urlă impersonal către oameni care nu sunt de față și folosește un limbaj colorat și anatomic deși nu ia măsuri reale atunci când are cum. Stresează dar nu mușcă.

Șeful șugubăț – face mișto de oameni atunci când nu înțeleg ce au de făcut sau când greșesc. Maximum de supărare se vede când devine sarcastic.

Șeful sărac – acceptă fără comentarii toate sarcinile pe care le primește, chiar dacă depășesc capacitatea echipei. Și este tot timpul certat de șefii lui că nu termină tot ce are de făcut la timp. Își cere prea mult scuze…

Șeful coach – pare că nu are soluții la probleme deși îi asistă pe subordonați să le găsească singuri, chiar dacă durează mai mult. Subordonații lui se dezvoltă extrem de repede și devin siguri pe ei.

Șeful vizionar – bun vorbitor, își motivează subordonații cu discursuri bine alese. Carismatic, își vinde cu măiestrie ideile și viziunea, subordonații îl urmează pentru că au încredere în el.

Șeful mentor – scopul lui este să îi formeze pe subordonați după chipul și asemănarea lui. Cei care fac ca el sau îi seamănă au șanse să crească.

Nașterea unui șef: …Și au trăit fericiți, la bine și la rău…

Șefii lucrează cu oameni. Prin oameni. Ideal ar fi să lucreze și pentru oamenii pe care îi păstorește. Nu să le facă treaba ci să le creeze condiții.

Adică să facă totul pentru ca oamenii săi să își poată face treaba. Deși la noi mulți șefi consideră că oamenii trebuie să lucreze pentru el și pentru confortul său. La urma urmei, dacă te place șeful poate că iese de o avansare. Sau măcar de o primă dacă nu s-o putea o mărire de salariu. Ce ar trebui să facă un șef pentru a-și ușura viața? Am băgat de seamă că vă plac decalogurile.

Nu voi face din asta un obicei, să sculptezi tăblițe cu musaiuri nu este neapărat eficient, după gustul meu. Încă mai cred că adulții sunt mai degrabă tentați de ce nu e musai decât de ce trebuie să facă pentru că așa zice vreun Moise modern. Dacă ar fi să povestim despre ce ar trebui să facă șefii pentru a transforma echipa pe care o coordonează într-una eficientă, iată ce aș spune:

  1. Uită-te la fiecare om în parte. Oamenii sunt originali, fiecare are nevoile sale și năzuințele sale. Dacă îi poți oferi ce își dorește, va fi tentat să lucreze mai temeinic în echipa ta. Și va spune și altora despre felul în care este tratat.
  2. Deleagă doar ceea ce știi să faci. Dacă tu nu știi să faci un lucru și îl dai altuia să-l facă nu înseamnă că delegi ci că îi împrumuți calificarea. Dacă ai trecut prin sarcina delegată, o vei putea explica în așa fel încât să fie pe înțelesul celui care o primește.
  3. Propune-le oamenilor sarcini care să aibă legătură cu realizările echipei. Dacă îi trimiți să îți ia cafea sau să-ți plătească amenzile vei avea o echipă de oameni care nu se simt respectați ci doar folosiți.
  4. Vorbește cu oamenii tăi despre cariera lor. Și fă-i să își dorească să fie mai buni decât sunt. Să vrea să se dezvolte pentru a atinge succesul la care visează. Dacă încă nu visează, ajută-i să viseze.
  5. Dacă le dai sarcini mai multe sau mai grele decât se pot realiza în timpul orelor de program, rămâi alături de ei și implică-te în sarcinile date. Sau planifică sarcinile împreună cu ei pentru a lucra doar în timpul orelor de program. Și nu le da de făcut sarcini pe care nu știu sau nu pot să le facă.
  6. Lucrează în primul rând cu oamenii tăi și abia apoi cu tine. Există pe lumea asta șefi care împart cu generozitate sarcini la sfârșitul programului pentru că până atunci au fost ocupați să realizeze propriile sarcini. Ordinea firească este invers: întâi cu ei și pe urmă cu tine.
  7. Feedback-ul se oferă ”la cald”. Adică dacă cineva face ceva bine, spune-i pe loc. Și dacă nu face ceva bine, spune-i tot pe loc. Dacă nu, se va dilua momentul și oamenii vor uita ce au făcut rău sau vor fi frustrați pentru că nu au primit aprecierea ta. Noteaza-ți ce fac oamenii tăi. Cu cât mai multe amănunte. La evaluare vei putea folosi notițele și oamenii vor simți că îți pasă de ei.
  8. Banii sunt un factor de igienă. Dacă nu sunt destui, demotivează. Dacă oamenii tăi nu sunt plătiți corespunzător efortului depus, luptă pentru a le aduce salariile acolo unde ar trebui să fie. Înainte de a lupta pentru salariul tău.
  9. Folosește fiecare oportunitate pentru a dezvolta oamenii pe care îi coordonezi. Cursuri, deplasări și mai ales prezența ta în mijlocul echipei. Turnurile de fildeș în care te-ai putea izola sunt total antiproductive pentru echipă.
  10. Sărbătorește cu echipa. Fiecare eveniment de celebrare contribuie la dezvoltarea culturii de echipă și este un beneficiu major pentru tine ca lider și pentru echipa ta ca organism complex. Sărbătorire nu înseamnă exclusiv bere sau grătar, gândește-te ce alte variante de celebrare ai sau, și mai simplu, propune echipei să vină cu idei.

Motivarea este unul dintre cele mai delicate ingrediente din rețeta unui șef de succes. Între a căuta cea mai bună metodă de motivare și a încerca metodele pe măsură ce îți vin în minte, cred că a doua variantă este mult mai productivă.

În general șefii se tem să nu greșească în relația cu echipa. Însă lipsa de reacție este mai păguboasă. Iar relația unui șef cu echipa sa seamănă cu relația dintre doi îndrăgostiți, cu suișuri și coborâșuri. Dacă vor o ”casă de piatră” o pot obține încercând să se cunoască și să se surprindă plăcut reciproc. Cu o singură condiție: să se iubească pe bune.

4 tipuri de video care te pot ajuta sa iti promovezi afacerea

5 metode pentru fidelizarea clientilor tai

Scopul fiecarei companii este de a a-si creste numarul clientilor si, de ce nu, de a spori implicit numarul de vanzari. De aceea, in zilele noastre devine din ce in ce mai important si procesul de fidelizare a acestora, dar si modul in care va puteti asigura ca acestia va recomanda brandul sau produsele prietenilor si cunoscutilor.

Exista nenumarate motive pentru care un client renunta la anumite produse sau servicii, fie ca vorbim despre pretul neconvenabil, calitatea produsului, nemultumirea acestuia fata de serviciile oferite si de ce nu chiar si piata concurenta care ofera acel altceva atat de mult cautat de clienti.

In acest context devine destul de dificil pentru orice tip de afacere sa atraga noi clienti si sa ii fidelizeze pe cei actuali, dar modul in care compania dumneavoastra reuseste sa imbine cele doua procese (vanzare si fidelizare) este crucial pentru viitorul brandului dvs.

Strategia de fidelizare a clientilor poate fi destul de complexa, insa puteti porni cu urmatorii 5 pasi:

  1. In primul rand este necesar sa depuneti eforturi in umanizare brandului sau serviciilor oferite, prin Social Media, astfel incat clientii vor simti ca au o conexiune personala cu afacerea dvs.
  2. Pregatiti personalul companiei dvs spre livrarea si oferirea unor produse/servicii de calitate si profesioniste. Puteti chiar parcurge cu acestia o serie de traininguri in vederea orientarii echipei dvs spre suprinderea si multumirea clientilor.
  3. Oferiti clientilor dvs o experienta personalizata cu produsele/ serviciile dvs, creandu-le o experienta de vanzare-cumparare unica.
  4. Creati un sistem de feedback pentru clientii dvs. Este foarte important pentru acestia sa fie constienti de faptul ca parerea si experienta lor conteaza, va puteti asigura de acest lucru prin intermediul formularelor de feedback sau chiar prin intermediul crearii unei linii telefonice dedicate feedback-ului constant din partea clientilor.
  5. Chiar daca parerea lor conteaza pentru dumneavoastra, la fel de important este si conexiunea constanta cu acestia fie prin intermediul newsletterelor sau prin Social Media (aici puteti interactiona cu postarile clientilor dvs) si, de asemnea, nu uitati si de ocaziile speciale pentru clientii dvs.

Toate acestea si multe alte puncte esentiale din strategiea de fidelizare a clientilor pot construi imaginea si mai ales reputatia unui brand de succes si pot contribui la ceea ce ar putea insemna viitorul afacerii dvs.

5 pasi care fac din brandul tau unul puternic

In zilele noastre un brand puternic nu inseamna doar prezenta unui logo sau a unui tagline care prinde la public sau chiar si modul in care arata site-ul (chiar daca si acestea sunt puncte esentiale din existenta unui brand). Un brand puternic isi cunoaste clientii si nevoile lor si in primul, se diferentiaza de competitie.

Desigur, definitia unui brand puternic poate cuprinde cat mai multe elemente de succes ale acestuia si se poate concentra in jurul mai multor puncte cheie: modul de comunicare cu clientii, cultura brandului in randul angajatilor, respectarea promisiunilor in fata clientilor, modul in care brandul penetreza piata concurenta, strategia de marketing, etc.

Urmatorii 5 pasi pot clarifica modul in care brandul tau poate deveni unul puternic:

  1. Brandul dvs nu este acelasi lucru cu logo-ul acestuia – cea mai des intalnita greseala in cazul unor afaceri, este acela de a lasa logo-ul sa vorbeasca in locul brandului. Desigur ca si logo-ul este o parte importanta a brandului, dar acesta tine loc de identificare si nu de brand.
  2. Brandul dvs trebuie sa aiba un scop clar – acest aspect este important atat pentru echipa dvs, dar si pentru potentialii clienti. Este esential pentru acestia sa stie cu ce ii puteti ajuta mai exact, tot acest lucru va poate aduce claritate si siguranta in fata clientilor.
  3. Nu neglijati partea de Social Media – utilizarea canalelor de Social Media (Facebook, Twitter, Instagram, Google+, Youtube, Pinterest etc) potrivite pentru ceea ce inseamna comunicarea online cu potentialii clienti poate aduce brandului dvs. un plus de valoare in fata competitiei.
  4. Ramaneti consistenti atat in comunicarea online, dar si in elementele cheie ale brandului (mesaj, tagline, call-to-action) – este important pentru clientii dvs sa nu fie bulversati de o multitudine de mesaje sau cuvinte cheie venite din partea brandului.
  5. Identificati punctul care face din brandul dvs unul unic – valoarea adaugata sau acel ceva care atrage atentia clientilor si care va poate pozitiona in avantaj concurential.

Continutul flash al site-urilor de generatie veche va fi blocat de Google

Daca pana in acest moment afacerea ta are un site realizat prin continut Flash (tranzitii, efecte video sau audio etc) este momentul sa va orientati catre un site de generatie noua si disponibil in varianta mobila.

Riscurile la care va expuneti printr-un site realizat prin Adobe Flash vor fi din ce in ce mai mari, tocmai de aceea majoritatea afacerilor apeleaza la un site de generatie noua si care poate fi vizualizat de utilizatorii de smartphone-uri.

Desigur ca acesta nu este singurul motiv pentru care site-urile realizate prin Flash incep sa isi piarda din credibilitate si din profesionalism. Iata mai jos alte cateva motive:

  1. Incarcarea site-urilor devine din ce in ce mai greoaie in fata potentialilor clienti, iar acest lucru poate reprezenta un mare minus in fata concurentei afacerii tale;
  2. Un site realizat prin Adobe Flash risca sa nu fie printre primele rezultate atunci cand potentialii clienti va cauta (propriu-zis) pe Google;
  3. Poate cel mai mare dezavantaj este faptul ca incepand cu acest an Google va exclude din lista de cautari toate site-urile care au continut Flash, fie ca vorbim despre audio sau video. Daca pana acum continutul Flash era afisat clientilor ca fiind indisponibil sau nefunctional, din acest an intreg site-ul va fi dezactivat.

Luand in considerare dezavantajele destul de importante pentru afacerea ta, este momentul sa te reorientezi alaturi de o echipa de marketing catre realizarea unui site cat mai profesionist si de actualitate. Nu uita ca modul in care iti construiesti site-ul afacerii tale poate fi un avantaj in fata concurentei, dar si in fata clientilor tai.

De ce 2022 este anul continutului video in online?

Continutul video reprezinta unul dintre cele mai de succes elemente ale unei campanii de promovare online si rolul sau continua sa ofere pe zi ce trece, valoarea adaugata fiecarui brand. Acesta poate schimba cu siguranta modul in care arata afacerea ta in fata clientilor.

Iata doar o parte din motivele pentru care video-marketingul reuseste sa aduca mai multi clienti afacerii tale:

  1. In 2017, continutul video va reprezenta peste 74% din traficul de internet.
  2. Jumatate din clientii tai vor achizitiona produsul sau serviciul tau dupa ce vizioneaza o prezentare video a acestuia.
  3. Continutul tau video poate fi distribuit de o mare parte din clientii tai. Acest lucru iti poate creste rata de engagement cu cei din publicul tinta si in acest fel mesajul tau ajunge sa fie distribuit intr-un mod organic.
  4. Continutul video este mai mult decat perfect pentru a-ti informa si educa potentialii clienti, dar si pe cei actuali. Continand elemente vizuale si audio, un video de prezentare a unui produs este modalitatea perfecta de a le arata clientilor tai cum functioneaza acesta si cum poate fi folosit.
  5. Continutul video construieste credibilitate in jurul produsului/serviciului tau. Prin intermediul unui scenariu bine pus la punct si prin umanizarea mesajului, modul in care le prezinti clientilor produsul/serviciul tau te poate diferentia de concurenta si iti poate adauga un plus de valoare.
  6. Un continut video este considerat de catre clientii tai un altfel de contact cu brandul, continutul video stabilieste o legatura personala cu potentialii clienti.
  7. Costurile de productie ale video-urilor nu mai sunt atat de mari ca cele din anii anteriori, datorita numeroaselor programe de editare online, simple si usor de inteles.
  8. Continutul tau video poate fi distribuit pe canalele de promovare online: Facebook, Youtube, Google +, dar si in mediul offline: pe monitoare / TV, ecrane digitale outdoor.

De ce e important pentru afacerea ta un site mobile friendly?

Un site âmobile friendly incepe sa reprezinte un punct esential al succesului afacerii dumneavoastra. Avand in vedere ca in prezent 71% dintre accesarile unui site se fac de pe dispozitivele mobile, este momentul sa trecem in revista cateva dintre beneficiile pe care le poate aduce un site mobile friendly afacerii dumneavoastra.

Potrivit unui studiu realizat la inceputul anului 2016 de catre cei de la GPeC Romania, numarul persoanelor care fie achizitioneaza produse, fie navigheaza online prin intermediul telefonului mobil, a crescut considerabil.

In urma studiului Romania are nici mai mult nici mai putin de 16.2 milioane de conexiuni prin internet mobil, 1.4 milioane de romani realizand tranzactii online prin intermediul telefonului mobil, iar 850.000 prin aplicatii mobile. Tot cei de la GPeC confirma faptul ca procentul celor care folosesc telefonul mobil va fi cu siguranta amplificat pentru acest an.

Mai multe detalii despre studiul realizat de GPeC > AICI.

Luand in considerare aceasta tendinta de crestere a utilizarii smartphone-urilor, dar si faptul ca oamenii isi doresc sa aiba acces la informatie intr-un timp cat mai scurt, este necesar sa luati in considerare pentru afacerea dumneavoastra adaptarea site-ului la versiunea mobila, in caz contrar va supuneti riscului de a pierde o mare parte din potentialii clienti sau cumparatori.

De ce ar trebui sa aveti o versiune mobila pentru site-ul afacerii dvs?

  • Dezvoltarea si in acelasi timp popularitatea internetului mobil – cifrele mentionate anterior ne demonstreaza faptul ca acest lucru se transforma intr-o tendinta din ce in ce mai practicata de majoritatea celor care au la indemana un smartphone si acces la internet.
  • Ascensiunea smartphone-urilor – pentru Romania rata de penetrare a smartphone-urilor a crescut cu 50% fata de anul anterior, confirmand faptul ca incep sa fie nelipsite din viata oamenilor.
  • Imbunatatirea experientei de utilizare ale clientilor/ potentialilor clienti – avand in vedere ca numarul celor care navigheaza online prin intermediul smartphone-ului va creste cu siguranta, este important ca experienta pe care clientii/ potentialii clienti o au cu afacerea dvs sa fie un calitativa si profesionista si in online.
  • Avantajul concurential: un alt punct prin care puteti fi in avantaj sau dezavantaj fata de concurenta, poate fi si adaptarea site-ului la structura mobile friendly. Cu siguranta ca acest lucru va face diferenta in fata clientilor dvs.
  • Penalizarea de catre Google pentru site-urile care nu au versiune mobila – In luna martie 2015, Gary Illyes – Google Webmaster Trends Analyst, declara faptul ca Google va indexa separat cautarile realizate de pe desktop si cele de pe smartphone. Astfel site-urile care nu folosesc versiunea mobila vor fi penalizate de Google.

Cu siguranta ca putem identifica nenumarate alte motive pentru care este oportuna versiunea mobile friendly a site-ului, insa cel mai important pentru compania dumneavoastra, dar si pentru clientii dvs, este va concentrati eforturile in oferirea celei mai bune experiente de utilizare online, adaptata tendintelor pietei.