Astăzi sunt într-o dispoziție ucigașă, ca orice antreprenor idiot în zona datei de 25 ale lunii, dată la care statul român își cere drepturile în taxe, impozite și TVA.

N-ar fi o dramă dacă n-ar cere și pe ce n-am încasat încă dar na, așa e statul nostru fiscal. Și când sunt în dispoziții criminale citesc povești sau mă uit la desene animate. Din copilărie mi se trage. Taica Freud ar avea una alta de comentat. Da nu-l las pe el, comentez eu. Și dau pe primul post de desene animate pe TV.

Acolo un animal care seamana cu un ursuleț dar e mult mai hidos se bate (adică măcelărește) niște fetițe urâțele. Mă uit cât pot. Schimb canalul ca să nu ies cu toporul pe stradă și să fac la fel și eu. Dau peste alt desen animat, cu un samurai care taie tot ce apucă. Buni, răi, mi se pare că n-are milă de nimeni. Nu e bine.

Fumez o țigaretă să mă liniștesc puțin. Nu-mi iese. Mai încerc o dată și dau peste o morsă care are un diferend aproape armat cu un urs polar. Doamne câtă violență! E clar că nu desenele animate mă vor liniști. Renunț la televizor și mă duc spre cărțile mele de basme.

Îl iau pe Creangă. Deschid aleator și dau peste Capra cu trei iezi. Nu e rău. Îmi aminteam că mi-a plăcut basmul. Adică binele învinge. Da, învinge. Dar cu ce pierderi, oameni buni! Și cu cât sadism presărat în diversele faze ale poveștii.

Capetele iezilor însângerate la fereastră. Lupul ars de viu. O minune de poveste pentru copii. Se mai miră cineva că ăștia mici au coșmaruri?  Închid Creangă. Realizez ce copilărie ciudată am avut și iau o carte de basme din Maramureș. Că știu eu că la Săpânța e cimitirul vesel, deci o sa mă distrez.

Găsesc o poveste care se numește Avizuha. Ei bine, Creangă e mic copil la ce găsim în basmele din nord…Duhuri ale pădurii care fură copii și circulă sub formă de neguri, îi transformă în tot felul de alea alea, mi se pare că citesc un scenariu de film de groază pentru adulți sado-masochiști. Biiiineeee.Românii sunt sadici. Și violenți. Lasă că merg la frații Grimm. Merg.

Acolo pare că e mai puțin sânge pentru că dă mai puține detalii dar vă jur că nici frații ăștia nu țineau cu copiii. Hansel și Gretel se bucură de o doamnă în vârstă care gătește copii. Nu e cu sânge că îi coace sau îi fierbe. Il iau pe Hans. Christian Andersen. Citesc povestea cu lebedele și îmi vine să plâng. Apoi pe-aia cu sirena.

Ăsta n-o fi auzit de happy end??? Nu, e clar, copil fiind nu mă gândeam la tot felul de abstracțiuni și nici nu mi se păreau sadice poveștile. Dar starea mea este acum o combinată între furie, frustrare și tristețe.

Îmi amintesc de o carte a lui Tiberiu Utan. Isprăvile lui Ciopârțilă. O caut. O am. Hai că sigur mă distrez. Pe măsură ce citesc îmi dau seama că m-am acrit în vârstă pentru că îmi vine să-l caut pe Ciopârțilă ăsta și să-i dau o sfântă bătaie. Moamă ce copil rău. Și cartea e plină de idei pentru copiii care nu știu pe ce cale să o apuce. P

ăi după ce citești cartea asta este evident că vei încerca să pui în practică tot ce scrie pe acolo. Măcar o parte. Și doar un sfert din ce-i trece lui Ciopârțilă prin minte poate distruge două cartiere și ceva. Renunț. Îmi fac un ceai de tei. E cald și nu moare nimeni. Clar că nu eram pe treaba mea când eram foarte minor.

Dragi adulți, încercați să supravegheați lecturile copiilor voștri. Sunt pline de oribilități (pe care altfel încercăm să nu le plantăm în subconștientul lor da uite că se ocupă basmele de asta). Iar la capitolul: îi las la desene animate, mi-e teamă că nici cu asta nu veți fi mai norocoși.

Până și Tom și Jerry au chef de bătaie mai tot timpul (specii diferite deh, le-a lăsat natura să se fugărească non-stop). N-am soluții pentru voi. Probabil că sunt și cărți pentru copii care nu instigă la violență și în care nu moare nimeni.

Dacă vă pică vreuna în mână, spuneți-mi și mie cum se numesc. Dacă se poate până la următorul 25 ale lunii, că sigur o să fiu nervos și atunci.