N-am chef să-i zic inteligență. Nu mi se pare corect definită în traducere. Emotional quotient înseamnă coeficient emoțional. Intelligence quotient înseamnă coeficient de inteligență. Ar fi trebuit să-i zică EIQ ca să vorbim despre ”inteligență emoțională”.
Plus că e mai greu de standardizat, oricât ar încerca tonele de teste cu efect de almanah care îți spun în ce micro-categorie te încadrezi. Aș putea să mă contrazic și să fac o analogie cu inteligența rațională, cu IQ.
Aceasta măsoară complexitatea bagajului de cunoștințe al unei persoane și rapiditatea cu care acea persoană face conexiuni corecte între cunoștințele pe care le deține. Un înțelept emoțional își cunoaște bagajul emoțional. Pe tot. Mă rog, cu cât e mai înțelept cu atât știe mai mult despre ceea ce simte. Iar mă contrazic, deși doar parțial.
La partea cu emoțiile și simțitul. Adică emoții sunt ceea ce vine din afara noastră, stimulii emoționali. Iar la nivel individual se transformă în sentimente, care va să zică ce simte fiecare din amalgamul emoțional cu care este bombardat.
Evident ca simțim și emoții în stare pură dar acelea sunt rare și periculoase. Omul, animal complex de altfel, complică stimulii emoționali la nivelul trăirilor individuale.
Ce mi se pare cu adevărat fascinant la genul ăsta de înțelepciune sunt emoțiile sintetice. Adică cele pe care le dezvoltăm ca urmare a sentimentelor pe care le trăim în urma unor emoții pe care le primim din afară. Creierul se joacă sentimental cu noi și ne oferă tot felul de drumuri emoționale pe care le construim pe măsură ce mergem pe ele. Sună complicat, nu? Păi să luăm un exemplu. Noapte, drum pustiu, eu pe drum.
N-ar fi niciun element de frică pe acolo. Poate întunericul și limitarea simțului vizual. Doar că pe măsură ce merg pe drum, mintea îmi aruncă tot felul de bănuieli legate de umbre, de foșnete și alte zgomote…și începe să mi se facă frică. Pe măsură ce mi se face frică, mintea proiectează pericole despre care poate că doar am citit sau am auzit….și mi se face și mai frică.
Niciun stimul extern nu are de-a face cu frica. Proiecțiile noastre însă pot induce chiar și zgomote inexistente sau imagini pe care nu le vedem de fapt. Evident că frica asta este bună: voi fi mult mai atent la drum și la ce se întâmplă în jurul meu. Sper doar să nu declar că m-am întâlnit cu omuleți verzi…
Primul nivel al înțelepciunii emoționale la asta se referă: cum să ne dăm seama ce simțim pe bune și bazat, cât din ce simțim este pentru că avem un stimul real și cât ni se datorează proiecțiilor mentale pe care le facem de capul nostru.
La propriu de capul nostru (de acolo pleacă toate). Și tot primul nivel al înțelepciunii ăsteia ne poate face conștienți de reacțiile la emoții. Pe principiul: dacă n-ai motive reale, chiar nu merită să te porți ireal. N-am zis ”să te porți neadecvat”. Controlul ăsta emoțional ni se aplică de când suntem mici.
Atunci când suntem învățați că băieții nu plâng. Deși mie mi se pare că dacă plângem adecvat (adică atunci când e cazul) este absolut normal și igienic. Dacă plânsul este neadecvat sunt de acord să sondăm ce anume l-a produs. Pentru că nu există reacție care să nu fie controlată de sentimente.
Conștiința de sine este primul nivel. Mai sunt trei nivele dar aș mai zăbovi puțin la nivelul ăsta, mi se pare cel mai important. Eu unul mă ocup cu antrenarea. În cazul de față cu antrenarea emoțională.
Și am pregătit un modul de curs care se referă exact la dezvoltarea capacității de identificare a propriilor sentimente. Pe principiul: dacă nu voi picta niciodată opere de artă să fiu măcar în stare să recunosc o operă de artă atunci când o văd. Vor fi oameni care nu vor putea trece de acest nivel. Ș
i nu e nimic dramatic (deși asta înseamnă că de fapt nu l-au depășit pe următorul). Dar cred că toți oamenii ar trebui să fie capabil să înțeleagă ce simt. Nu vor fi înțelepți emoțional dar sigur vor fi înțelegători emoțional.
În contrast cu un afon emoțional, care nu înțelege de ce reacțiile lui îi contrariază pe ceilalți. Deși cred că cei mai mulți oameni au simț emoțional (tare asta, nu?). Adică sunt capabili să înțeleagă ce simt.
Trebuie doar să-și ”bată capul”….Așa cum mi-l voi bate până miercurea viitoare când voi trata frica. Mea. Pe a voastră mă tem că va trebui să o tratați voi!
